Două lupte pierdute, treizeci de biserici ridicate

Domnul de care se temea sultanul avea cam un metru șaizeci. Stai să-ți zic ce a făcut cu statura asta. Am stat pe cortul lui Ștefan cel Mare: față rotundă, păr lung și blond, mai scund decât profesorii tăi. A ajuns domn tânăr și a rămas domn 47 de ani, de cinci ori cât ai tu acum.

Luptele și le-a numărat singur. Bătrân și bolnav, i-a spus unui doctor venit din Veneția: am purtat 36 de lupte. Am câștigat 34 și am pierdut două. Doctorul a scris totul într-o scrisoare, ca să nu uite. Două înfrângeri în 47 de ani.

Cea mai vestită victorie a câștigat-o cu un truc. Într-o dimineață de ianuarie, lângă Vaslui, ceața era atât de deasă că nu-ți vedeai calul. Ștefan a ales o vale strâmtă, cu mlaștină și pădure, unde armata uriașă a turcilor nu încăpea. Apoi a ascuns niște buciumași în spatele lor, în pădure.

Când buciumele au sunat din ceață, turcii s-au întors să lupte cu… nimeni. În învălmășeală, țăranii lui Ștefan au lovit cu buzduganele, treizeci de mii de oameni, cât un stadion plin. Turcii au fugit și mulți n-au mai ieșit din mlaștină. Sultanul, când a aflat, s-a închis în cort și zile întregi n-a primit pe nimeni.

Anul următor, sultanul a venit chiar el, cu o armată de 150.000, cât cinci stadioane. Ștefan a pierdut lupta aceea și s-a retras în munți. Dar turcii n-au putut lua nimic: fără mâncare și cu boala în tabără, au plecat singuri. Iar pe locul luptei pierdute, Ștefan a ridicat o biserică, pentru cei care nu s-au mai întors.

Se povestește că a ridicat 44 de biserici, câte una după fiecare luptă. Nu e chiar așa. Cele dovedite sunt cam treizeci, tot mai multe decât luptele pierdute. Pe cea de la Voroneț a ridicat-o într-o singură vară: trei luni și trei săptămâni, din mai până în septembrie. Pe cuvântul meu, zidarii n-au avut vacanță.

Biserica din Voroneț stă și azi. Pereții ei de afară sunt pictați într-un albastru pe care nimeni nu știe să-l mai facă. Albastru de Voroneț, așa îi spune lumea. Ea și alte șapte biserici pictate din Moldova sunt pe lista comorilor lumii. La Putna, lângă Rădăuți, e mormântul lui Ștefan, iar lumea încă vine să-l vadă.

În Chișinău, pe bulevardul care îi poartă numele, Ștefan stă în bronz. Ține crucea într-o mână și sabia în cealaltă, înalt cât un bloc de patru etaje. Bronzul e topit din șase tunuri luate de la turci. Iar dacă ai în mână un leu moldovenesc, orice bancnotă, întoarce-o: chipul de pe ea e al lui.