Mărțișorul care ajunge în pom

Mărțișorul: un fir alb și un fir roșu, răsucite împreună, și de ele atârnă ceva mic, un bănuț sau o floare. Ți-l prinde cineva drag în piept, pe 1 martie. Și stai să-ți zic: nu stă în sertar… Ajunge în pom. Eram acolo. Pe cuvântul meu.

De ce pe 1 martie? Pentru că demult oamenii îi ziceau lunii martie „marț”. Iar mărțișor înseamnă „martie cel mic”. Un pic de martie, prins cu acul în piept, în prima zi în care iarna începe să plece.

Am văzut cu ochii mei cum se făcea demult, la sat. Mamele luau un fir alb și unul roșu, le răsuceau între degete și legau de șnur un bănuț de argint. Copiii îl purtau la gât, ca pe o comoară mică.

Și bănuțul? Nu se păstra. Când dădeai șnurul jos, te duceai cu bănuțul și cumpărai caș, brânză albă și proaspătă. Bătrânii ziceau că cine mănâncă din el rămâne alb la față și sănătos tot anul.

Acum partea ciudată. Cel mai vechi mărțișor nu e din ață… E din pietricele! Lângă Dunăre, la Schela Cladovei, s-au găsit pietricele de râu, găurite, vopsite alb și roșu și înșirate la gât. Vechi de opt mii de ani.

Și încă ceva: nu există o zi anume în care îl dai jos. Îl porți până vezi primul semn de primăvară: un pom înflorit, o barză sau o rândunică. În unele sate, două-trei zile. În altele, două-trei luni.

Și azi, pe 1 martie, mesele de pe stradă sunt pline de mărțișoare, iar la școală copiii și le dau unii altora. În Bulgaria îi zic martenița: două păpușele, Pijo cel alb și Penda cea roșie.

Iar tu, când îl dai jos, nu-l arunca. Caută primul pom înflorit și leagă-l de o creangă. Bătrânii zic că așa aduce noroc, iar păsările care se întorc de departe găsesc un dar. Berzele, de pildă, vin tocmai din Africa, la același cuib …da' asta ți-o povestesc altă dată.