Salina Turda, roata mare de sub pământ

Salina Turda e o mină de sare: o gaură uriașă, scobită de oameni într-un munte de sare, sub orașul Turda, lângă Cluj. Aproape o mie de ani s-a scos sare de aici, cu ciocanul. Apoi mina s-a închis și a rămas goală. Și în golul ăla cineva a pus… o roată mare, ca la bâlci. Eram acolo. Pe cuvântul meu.

Cobori o sută douăzeci de metri, cât un bloc de patruzeci de etaje pus cu capul în jos. Și pereții, tavanul, podeaua: totul e sare. Sare adevărată, curată, de pus în ciorbă. Iar jos, sub lumini, te așteaptă roata, un lac cu bărci și un teren de sport. Un parc de distracții în care nu plouă niciodată.

Primii au fost romanii: săpau gropi mari, de la suprafață. Pe urmă, sute de ani, au coborât în adânc tăietorii de sare, cu târnăcopul și ciocanul, la lumina lumânării. Pe pereți se văd și azi dungile ciocanelor.

Plata venea în florini, banii de atunci. Dar de sărbători, de patru ori pe an, tăietorii primeau împreună un butoi de vin, un bou întreg și o sută de pâini. Un bou! Cine nu-l voia îl schimba pe bani.

Sarea trebuia urcată. Am văzut cu ochii mei cum: crivacul, o mașinărie de lemn cu brațe lungi, învârtită de cai. Caii mergeau în cerc și frânghia trăgea bolovanii în sus, prin puț. Stă și azi acolo, de aproape o sută cincizeci de ani.

În 1932 mina s-a închis: era prea bătrână și scotea prea puțină sare. A rămas o gaură goală, uriașă și răcoroasă. În război, oamenii din oraș s-au ascuns în ea de bombe. Iar după război cineva s-a uitat la ea și a zis: ce frigider bun!

Și așa, patruzeci și patru de ani, mina a fost… depozit de brânză. Brânză, în sare, la unsprezece grade, vara și iarna la fel. Apoi brânza a ieșit și au intrat oamenii. Iar mai târziu o revistă din America a scris că e printre cele mai frumoase locuri de sub pământ din toată lumea. Fostul depozit de brânză!

Cobori cu liftul sau pe scări: o sută șaptezeci și două de trepte, treisprezece etaje în jos. Și în sala cea mare, roata: douăzeci de metri, se zice că singura roată mare din lume care se învârte sub pământ. Lângă ea, minigolf, popice și un amfiteatru cu scaune încălzite.

Mai jos, în mina Terezia, e un lac. Iei o barcă și vâslești în jurul unei insule din sare. Apoi Sala Ecourilor: strigi o dată, pereții îți răspund de douăzeci de ori. Și ia-ți haină: jos sunt unsprezece grade mereu, vara și iarna.

Iar din tavan atârnă țurțuri de sare lungi de trei metri; cresc doi centimetri pe an. Din ce, dacă nu plouă? E o chestie cu apa sărată…da' asta ți-o povestesc altă dată.