Ștefan cel Mare, omul mic cu fapte uriașe

Am stat pe cortul lui Ștefan cel Mare. Pe cuvântul meu! Și îți zic un secret: omul era mic. Cronicarul Grigore Ureche a scris-o frumos: „om nu mare de statu”. Iar Moldova lui era o țară mică, prinsă între trei puteri uriașe: turcii, ungurii și polonii. Toți voiau câte o bucată din ea.

În anul 1457, Ștefan a luat tronul Moldovei. Și nu l-a mai lăsat 47 de ani: cea mai lungă domnie din tot Evul Mediu românesc. A purtat peste 40 de bătălii și le-a câștigat aproape pe toate. Nu pentru că era mare, ci pentru că gândea repede.

Ianuarie 1475. Iarnă, ceață deasă, mlaștină înghețată lângă Vaslui, la Podul Înalt. Spre Moldova venea o armată otomană de vreo 120.000 de oameni. Ștefan avea cam 40.000, plus câțiva prieteni veniți în ajutor. Adică unul de-al lui la trei de-ai lor. Oricine ar fi fugit. El a întins o capcană.

Am văzut cu ochii mei. În ceață, buciumele au sunat dintr-o parte, iar turcii s-au repezit orbește într-acolo, drept în mlaștină. Atunci a lovit Ștefan din partea cealaltă. Victorie totală. Apoi a scris principilor Europei că Moldova e o poartă: dacă poarta cade, toată creștinătatea e în primejdie. Chiar și papa i-a lăudat vitejia.

Ștefan nu doar se lupta, el construia. A întărit cetăți de piatră la Suceava, la Neamț, la Hotin, și a ridicat biserici multe, prin toată țara. Se povestește că, după o înfrângere grea din 1476, un pustnic bătrân, Daniil, l-a sfătuit să nu se predea, ci să lupte mai departe. Așa a și făcut.

Cea mai faimoasă e biserica de la Voroneț, ridicată în 1488 în doar trei luni și trei săptămâni. Zidurile ei sunt pictate cu un albastru atât de special, că azi îi spune toată lumea „albastrul de Voroneț”. Caut-o pe internet. Îți promit: pare desenată ieri, nu acum cinci sute de ani.

Spre bătrânețe, Ștefan a pierdut cetățile de la Marea Neagră și a ales un drum greu: a plătit tribut turcilor, adică bani pentru liniște, ca Moldova să rămână țară cu legile ei. Avea și monedă proprie, un bănuț de 13 milimetri, cam cât unghia ta. Puțini domnitori ai Moldovei au făcut asta.

S-a stins pe 2 iulie 1504 și a fost îngropat la Mănăstirea Putna. În 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților: de atunci i se spune „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Iar tu îi întâlnești numele și azi, pe școli, pe străzi, pe statui. Nu-i rău deloc pentru un om „nu mare de statu”.