Vlad Țepeș — băiatul care a devenit Dracula

Vlad s-a născut acum vreo 600 de ani — se povestește că la Sighișoara, în casa aia galbenă pe care turiștii o fotografiază și azi. Sigur nu se știe. Eu zic că-mi amintesc geamul, dar aveam doar vreo 100 de ani pe-atunci, mai încurc secolele.

Ce se știe sigur e partea care doare: la vreo 11 ani, tatăl lui l-a lăsat ostatic la sultan, ca „garanție” că nu se răscoală. Ani întregi printre străini, cu fratele lui mai mic. Acolo a învățat limba, obiceiurile și — mai ales — cum gândesc cei de care îi era frică.

Copilul ostatic avea să ajungă domnul care nu se mai teme de nimeni.

Vlad a ajuns domn al Țării Românești într-o vreme în care hoții și dușmanii nu se temeau de nimeni. El a ales arma pe care o știa cel mai bine din anii de ostatic: frica. A fost nemilos cu cei care încălcau legea — atât de nemilos, încât i s-a spus „Țepeș”.

N-o să-ți descriu partea aia; a fost dură și pe bune, iar vremurile alea se judecau altfel decât ale noastre.

Se povestește că, pe vremea lui, la o fântână stătea o cupă de aur, s-o bea oricine — și nimeni n-a îndrăznit s-o fure. Așa de tare se temeau toți de el.

Nu mult după moartea lui, în orașele germane au apărut niște broșuri tipărite despre „Dracole”, pline de grozăvii — unele adevărate, multe umflate, că și atunci exagerările se vindeau bine. Au fost printre primele „bestselleruri” de la inventarea tiparului! De-asta, prin Germania, povestea lui n-a murit niciodată — doar că acolo îl cheamă, până azi, Dracula.

Apoi, în 1897, un scriitor irlandez pe nume Bram Stoker căuta un nume pentru vampirul din romanul lui. A găsit „Dracula”. I-a plăcut cum sună. Atât — și de-atunci lumea întreagă crede că Vlad avea colți.

Și uite adevărul: vampiri nu există, dar băiatul ostatic a existat pe bune. Povestea adevărată mi se pare mai tare decât filmul.

Sighișoara există, cetatea e întreagă, iar în casa unde se povestește că s-a născut Vlad e azi un restaurant. Poți urca în Turnul cu Ceas, pe scările pe care eu le știu de când erau noi.

Dacă ajungi vara în România, pune-o pe listă. Iar dacă nu ajungi anul ăsta, nu-i nimic: cetatea stă acolo de șase sute de ani — te mai așteaptă unul… da' asta e altă poveste.